Poezii

Tristul decembre

Fum de ţigară, fum de ceaţă
În dimineaţa zgribulită de decembre.
Lehamite! Îmi strigă-n faţă
O noua zi ce printre restul se cam pierde.

Colombele la geam, negrăitoare
Pe ceru-albastru de decembre
Astăzi în gol, căci mai funebre
S-au hotărât să zboare.

Iedera moare, însetată
De raze blânde de septembre
O nouă viaţă, nepătată
Ce vine…sau s-a dus?per sempre.

Şi eu. Eu aşteptând un semn
O mână albă fluturândă
Doar o scrisoare de izbândă
A marelui meu mic etern.

Soare

O frunză mi-a bătut în geam de dimineaţă.
Să fie toamna? Să fie altă faţă a naturii?
Să nu-i pese că vara a fost albă,
Că visul solar se luptă să câştige?

Ridic ochii spre cer, cu speranţă
Şi-i simt prezenţa în fiece mădular
Îl simt atotputernic, atotcuprinzător
Cum tânjeşte spre unirea noastră veşnică.

Îi promit că-l voi vizita în drumul lui
Spre ţările calde, spre un ţinut veşnic fidel
Ce nu se dezminte, ce nu-l dezamăgeşte,
În care toamna întârzie mereu…şi iar.

Mă-nţelege şi totuşi zâmbetul său mă sperie
Îmi spune că totul e o minciună,
Că nu putem atinge imposibilul.
Are dreptate. Ei nu-l iubesc, de ce nu-i spun?

Minciună şi ezitare pe fiecare plajă…

Vara aprinsă

Soare de zile roş-aurii
Şi vânt catharsis peste mare
Briză nemuritoare sufocantă
Leagă împreună
Cântecul însetat al pădurilor
Amuţite de atâta culoare.

Amurgul târziu zvoneşte
Albastrul blocat de zăpuşeală
Noapte agitată de un iulie vremelnic
Lăsând răcoarea pradă frunzelor
Nemişcate ale verii.
Nevolnic apus fără speranţă.

Sărbătoare caldă de gheaţă topită
Nefolositoare precum o lentilă aprinsă
Lumină orbitoare de august pustiu
Pe străzile pitite în dosul copacilor
Nesemnificativ de înalţi
Umbră ce nu se-mpotriveşte.

Covorul de fân galben negricios
A cunoscut focul arzător al minţii
Unui august însetat, dornic de
Răzbunarea fierbinte după iarna grea.
Zăpada e prezentă în gândurile
Reduse la tăcere ale cetăţenilor topiţi.