Cuvinte fără noimă

Mă obsedează încă de când m-am trezit de dimineaţă două “versuri”:

Oranges are blue

I love you.

Nu găsesc nicio melodie care să mă vindece rămânându-mi în minte după ascultare. Oranges are blue, I love you. Stau în pat cu laptopul în braţe, mă holbez la un dicţionar şi nu am în minte decât Oranges are blue, I love you. Mi s-a mai întâmplat să fredonez zile la rând câte-o melodie, dar aşa, cuvinte fără noimă…pentru mine e o premieră.

Oricum e o zi ciudată. N-am făcut ieri niciun fel de sport, n-am umblat pe jos mai mult decât de obicei, pe scurt n-am făcut vreun efort fizic deosebit faţă de alte zile şi totuşi m-am trezit cu febră musculară la picioare. Nu cred nici să mă fi agitat foarte tare în somn azi-noapte. Şi cu toate astea, de-abia mă ridic din pat.  E mai rău decât după o primă zi la sala de sport după o pauză lungă. Ce s-o fi întâmplând cu mine? Să fie de la inundaţia de ieri? (m-am trezit la 10 dimineata cu plansete urlete si stropi de apă care în câteva secunde s-au transformat în ploaie torenţială.) Cred că a sosit ziua. Am tot glumit o perioadă bună de timp spunându-mi că sunt nebună. Cred că azi, 7 februarie 1960, am devenit oficial mentally chalanged.