Seinfeld addict

Am scuturat puţin blogul de praf şi am decis să mai scriu câte ceva pe-aici.

Decizia de a nu mai scrie pe blog a venit o dată cu renunţarea la biletul pe care-l aveam la concertul lui Cohen de la Bucureşti. N-o să mi-o iert niciodată, dar acum ce mai pot face? E deja un nou an, ce-a fost a fost.

Până acum nu e un an grozav, acest 2009. Nu mi-a adus nicio bucurie, decât poate o stare psihică ceva mai bună decât predecesorul lui. Dar nu cu mult. Mi-a adus, în schimb, sfârşitul serialului Friends cu lacrimi peste lacrimi. Şi cred că au fost şi lacrimi de “Of, of, nu pot să cred că s-a terminat; de ce nu mai fac măcar vreun milion de episoade?” dar au fost şi lacrimi de “Of, of,  e deja a 5-a oară când văd toate episoadele. Oare a 6-a oară va mai fi amuzant?”

Oricum, nu-mi puteam lăsa puţinul timp liber pe care-l am neocupat, aşa că m-am aruncat pe Seinfeld. De câteva zile, la mine-n casă e maraton. Nu pot merge nici la bucătărie să spăl vasele fără să aprind computerul şi să las în fundal un eisod din Seinfeld. Şi cred că sunt şi efecte secundare. Sau cel puţin aşa am crezut în urmă cu vreo 20 de minute.

M-am pus să dorm puţin şi credeam că fiindu-mi foarte somn, nu voi auzi zgomotul pe care-l făceau vecinii de sus. (Deşi locuiesc singură, e ca şi cum aş trăi cu vecinii din dreapta, din stânga şi de sus; aud toate conversaţiile pe care le poartă, indiferent cât de încet ar vorbi; şi nu trebuie să fie noapte.) Dar m-am înşelat. Se auzea foarte tare. Era o femeie care striga din ce în ce mai tare şi nişte bărbaţi. Mi s-a părut că am aţipit, totuşi, pentru câteva momente.  Apoi am auzit următoarele: “Stelaaa! Stelaaaaaa!…I saw you on the Tonight Show. I thought Johnny was very rude to you, he wouldn’t even let you talk.” Excelent, m-am gândit, nu mai pot dormi pentru că-mi răsună în minte replici din Seinfeld. Trebuie s-o las mai moale. În aceeaşi stare de semi-trezie, am mai auzit : “What are you talking, Jeffrey works for the Parks Department.” Hm…ciudat. Asta nu e tocmai o replică ce m-ar putea bântui înanite să dorm. Ridic capul din pernă şi…supriză: vecinii de deasupra vizionează Seinfeld! Le-oi fi făcut poftă, cu sonorul meu mare.

Aşa că s-a întors împotriva mea. Ceea ce ziua îmi face bine, când încerc să dorm … îmi face rău. Păi asta-i dreptate?