Minunea de la Bucureşti

Nu prea credeam în minuni până acum câteva zile când am ţinut în mână pentru prima dată biletul la concertul Cohen din septembrie. Pentru alţii o fi un concert ca atâtea altele; pentru mine e o minune, un vis care se va transforma în realitate.

Cohen mi se părea atât de …departe din toate punctele de vedere (asta neînsemnând că nu-mi place, ci dimpotrivă…) încât nici nu am îndrăznit să-mi imaginez vreodată că voi fi aproape de el, măcar fizic. Atât de îndepărtat de parcă ar fi trăit într-o cu totul altă epocă decât cea în care fiinţăm noi. De parcă ar fi un personaj din cărţile de istorie pe care-l admiri din toate puterile, dar despre care ştii că nu ai cum să-l întalneşti vreodată, pentru simplul fapt că nu mai există. Din fericire Cohen este viu. Atât de viu încât vine în România şi susţine un concert. Atât de real încât voi fi şi eu şi va fi şi el pe stadionul Arcul de Triumf din capitală.

Într-o vreme ascultam aproape numai muzica lui. Şi-mi era atât de bine! Eram calmă şi mă ocupam de gândurile mele ne-corporatiste, ne-îndreptate înspre succes sau bani, dar atât de benefice într-un mod pe care n-aş şti să-l explic.

Cam ăsta e Leonard pentru mine. Ştiu că-mi va face bine şi ştiu că va fi cel mai special concert din toate cele la care am asistat.